SSM: Accidentele se pot întâmpla oricui. Cauze şi măsuri (1)

  • 15.01.202115/01/21
  • 0

Descrierea împrejurărilor producerii accidentului

Victima este angajata unei companii în funcția de magazioner, cu un program de lucru de 8 ore pe zi. În ziua Z, victima a început activitatea la ora 07:00, iar ca sarcină pentru ziua respectivă trebuia să organizeze și să controleze recepția și expediția mărfurilor comercializate de angajator.

Descrierea detaliată a producerii accidentului

În ziua Z, în jurul orei 12:00, victima se afla în zona de depozitare a mărfurilor. În timp ce aranja piese auto în depozit, respectiv poziționarea unor tobe de eșapament pe rafturile de depozitare, una dintre tobele de eșapament a căzut de pe raftul superior, în cădere lovind-o pe victimă la nivelul capului.


Urmările accidentului

Lovitura i-a produs sângerare la nivelul capului, iar victima a fost transportată la spital, unde i s-au efectuat investigații medicale și i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate. Datorită faptului că lovitura nu a fost puternică, lucrătorul a fost externat, urmând să-și reia activitatea  după 2 zile. Deoarece perioada de incapacitate temporară de muncă a fost mai mică de 3 zile, evenimentul a fost încadrat ca accident ușor.


Cauza producerii accidentului

Accidentul s-a datorat manevrării greșite a pieselor auto, fapt ce a dus la căderea unei piese și lovirea victimei. Astfel, au fost incalcate prevederile Instrucțiunilor proprii SSM, care specifică: ”Depozitarea materialelor se va face astfel încât să se excludă pericolul de accidentare, incendii și explozii. Depozitarea materialelor pe rafturi se face în așa fel încât să nu fie posibilă căderea lor”.


Măsuri luate

Masurile care se impun sunt: reinstruirea lucrătorilor, actualizarea evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, iar piesele auto de dimensiuni mari sau cu o sarcină mare vor fi depozitate pe polițele de jos ale rafturilor de depozitare.

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!