Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 80% din persoanele care se îmbolnăvesc de COVID-19 se însănătoșesc fără a avea nevoie de tratament special. Există și cazuri în care cei îmbolnăviți suferă simptome grave, iar persoanele cu probleme medicale preexistente sunt predispuse la formele cele mai grave ale bolii.

Există posibilitatea ca lucrătorii ce suferă o formă gravă a COVID-19 să necesite monitorizare și după ce au fost declarați vindecați și apți de muncă; aceștia pot suferi de capacitate pulomară redusă ca efect al îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Din acest motiv, este posibil să necesite o adaptare a activității la locul de muncă și timp liber pentru exerciții de fizioterapie, în funcție de recomandările primite de la medic în momentul reîntoarcerii la muncă.

Lucrătorii care au necesitat internarea la Terapie Intensivă se pot confrunta cu probleme în perioada imediat următoare externării. Dacă persoana infectată a petrecut o perioadă mai lungă de timp la Terapie Intensivă, aceasta poate suferi de slăbiciune musculară. Capacitatea musculară redusă poate cauza tulburări respiratorii sau, în cazuri mai rare, stres post-traumatic.

O altă posibilă consecință a unei perioade lungi de internare poate fi lipsa de concentrare. Această tulburare poate aduce cu sine și probleme de memorie pe termen scurt, probleme ce se pot manifesta după ce lucrătorul își reia activitatea. Simptomele care devin vizibile sunt problemele de memorie și concentrare, conducând la dificultăți în efectuarea sarcinilor de serviciu sau efectuarea acestora la un nivel scăzut față de nivelul anterior de performanță.

În unele cazuri, lucrătorii pot necesita o perioadă îndelungată pentru a putea relua activitățile profesionale. Aproape 30% din lucrătorii care au fost internați la Terapie Intensiva pot dezvolta probleme colaterale care să-i împiedice în a-și relua activitatea. În unele cazuri extreme, poate fi necesară pensionarea anticipată.

Toți lucrătorii care revin la muncă după ce s-au vindecat de COVID-19 necesită tratament special și au necesități de adaptare la activitatea pe care o desfășoară. Aceștia trebuie supravegheați de medicii de medicina muncii, acordând o atenție deosebită ca lucrătorii să nu fie stigmatizați sau discriminați față de colegii lor.