Monoxidul de carbon (CO) este produsul secundar al combustiei, un gaz asfixiant foarte toxic, cunoscut ca “ucigașul silențios”, deoarece nu posedă un gust sau miros distinct. Intoxicarea cu monoxid de carbon se produce prin inhalarea unei cantități semnificative de CO care începe să înlocuiască oxigenul din sânge. În fiecare an, câteva zeci de persoane mor prin intoxicație cu monoxid de carbon în România.

Sursele care pot genera monoxid de carbon sunt diverse, precum orice aparat sau instrument care utilizează benzină, gaz, lemn sau cărbune pentru a funcționa. Utilizarea acestor aparate și instrumente în spații închise sau slab ventilate amplifică riscul expunerii la monoxid de carbon pentru angajați. Este foarte importantă verificarea periodică a conductelor și coșurilor de evacuare, precum și a sistemelor de ventilație care asigură buna aerisire a spațiilor respective și a preveni un nivel ridicat al monoxidului de carbon.

Simptomele intoxicației cu monoxid de carbon

Simptomele intoxicației cu monoxid de carbon includ dureri de cap, greață, respirație îngreunată, pierderea echilibrului, amețeli, dureri de cap, oboseală, probleme de vedere și de memorie. Dacă este identificată la timp, intoxicația cu monoxid de carbon poate fi tratată fără efecte adverse pe termen lung. În caz contrar, otrăvirea organismului poate provoca probleme la inimă, creier și, în final, poate produce decesul persoanei otrăvite.

Valori acceptate și valori toxice pentru CO

Concentrația de monoxid de carbon este de obicei definită în ppm-părți per milion. Spre exemplu, 50 ppm înseamnă prezența a 50 de molecule de monoxid de carbon într-un milion de molecule de aer.

Conform reglemetarilor europene, concentrația de monoxid de carbon nu trebuie să depășească mai mult de 50ppm pentru o perioadă de lucru de 8 ore. O măsură importantă de prevenire a pericolului de intoxicare este că angajații să fie evacuați din spațiile închise în care concentrația de monoxid de carbon depășește 100ppm. Primele simptome încep să apară când nivelul monoxidului de carbon depășește 70ppm, iar peste 150ppm simptomele se agravează și apar dezorientarea, inconștienta și moartea

Prevenirea expunerii la monoxid de carbon

Pentru a preveni expunerea și intoxicația cu monoxid de carbon a lucrătorilor, angajatorii pot întreprinde o serie de acțiuni preventive:

  • instalarea unor sisteme de ventilație mai eficiente dacă cele existente nu elimină complet emisiile de CO
  • verificarea periodică a sistemelor de ventilație
  • asigurarea mentenanței pentru orice echipament care emite monoxid de carbon, astfel încât acestea să limiteze cantitatea de monoxid de carbon emisă
  • trecerea de la echipamentele pe benzină la cele electrice, acolo unde această alternativă există
  • instalarea în spațiile de lucru a unor monitoare de CO și verificarea lor anuală

Există numeroase locuri de muncă care presupun desfășurarea activității lucrătorilor în medii toxice și de aceea este esențială existența mecanismelor de siguranță pentru a preveni expunerea la monoxid de carbon, deoarece absența lor poate fi fatală pentru angajați.