Asigurarea securității și sănătății în muncă pentru persoanele cu dizabilități (I)

  • 11.03.201911/03/19
  • 0

Legislația Uniunii Europene, atât cea împotriva discriminării cât și cea referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, trebuie să faciliteze angajarea persoanelor cu disabilități și nu excluderea acestora. În  paralel  cu  cerințele  generale ale legilor SSM, aplicabile tuturor lucrătorilor, angajatorul trebuie să protejeze grupurile sensibile de cauzele care le pot afecta în mod specific și trebuie să organizeze locul de muncă ținând cont de lucrătorii cu dizabilități, configurând corespunzător căile de acces, grupurile sanitare și posturile de lucru ocupate de persoanele cu dizabilități.

Deși statisticile UE spun că peste 15% din lucrători suferă de o formă mai ușoară sau mai gravă de handicap, în România aceste persoane se confruntă deseori cu bariere fizice și organizatorice la locul de muncă. Angajatorii trebuie să înțeleagă aceste aspecte, iar lucrătorii cu dizabilități să poată beneficia de un tratament egal cu al celorlalți lucrători, inclusiv în ceea ce privește securitatea și sănătatea la locul de muncă.

Conform legislației împotriva discriminării, angajatorul este obligat să asigure amenajări rezonabile pentru persoanele cu dizabilități, facilitându-le accesul la job, exercitarea acestuia, precum și participarea la cursuri de instruire. De asemenea, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente și practice pentru a amenaja locul de muncă în funcție de tipul de handicap, adaptând spațiile, echipamentele de lucru, ritmul și distribuirea sarcinilor, precum și asigurarea de mijloace de instruire sau de integrare în muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Primul pas pe care angajatorul trebuie să-l facă în cazul lucrătorilor cu handicap este o analiză a riscurilor SSM pentru aceștia, care constă în:

  1. identificarea lucrătorilor care ar putea fi expuși unui risc crescut din cauza dizabilităților
  2. evaluarea specifică a riscurilor la care sunt expuși aceștia, luând în considerare natura și dimensiunea handicapului, dar și mediul de lucru
  3. planificarea muncii ținând cont de aptitudinile lucrătorilor, având în vedere că lucrătorii cu dizabilități au uneori abilități speciale ce pot fi valorificate prin adaptarea la condițiile de muncă
  4. consultarea persoanelor direct interesate în cadrul procesului de evaluare a riscurilor
  5. opțional, solicitarea de consultanță de la autoritățile competente în domeniul SSM, experți în domeniul SSM sau organizațiile pentru integrarea persoanelor cu dizabilități

Angajatorul trebuie să asigure monitorizarea și coordonarea activității pentru a evita riscurile stabilite în analiză. Lucrătorii cu dizabilități se află, uneori, în grija serviciilor specializate, împreună cu care angajatorul trebuie să stabilească aspectele speciale privind securitatea și sănătatea în muncă încă de la începutul planificării activității. Ulterior, măsurile adoptate trebuie reexaminate când persoana respectivă începe lucrul, iar angajatorul trebuie să trimită o copie a evaluării riscurilor către serviciile de sprijin ale lucrătorului cu dizabilități.

Discriminarea nu este întotdeauna intenționată. De cele mai multe ori, ea este determinată de lipsa de înțelegere, ignoranța sau unele prejudecăți. De aceea, personalul de conducere și toți cei responsabili cu SSM în cadrul companiei trebuie să urmeze o instruire cuprinzătoare în domeniul egalității de șanse. O astfel de instruire, care promovează necesitatea abordării diversității în cadrul politicilor și practicilor companiilor, trebuie să includă securitatea și sănătatea în muncă.

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!