Angajatorul trebuie să informeze lucrătorii în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19 a unui angajat

  • 10.09.202110/09/21
  • 0

În cazul în care un lucrător prezintă simptome de infectare cu COVID-19, acesta trebuie izolat de colegii săi, după care este trimis acasă sau la medic, în funcție de starea sa de sănătate. Atunci când este identificată o potențială infectare a unu angajat, spatiile în care acesta a petrecut mai mult timp trebuie închise temporar. Angajatorul vă informa toți lucrătorii cu privire la riscurile de răspândire a virusului, riscurile de infectare și măsurile de protecție în cadrul respectivului loc de muncă. Este de preferat ca informarea să se facă prin mijloace electronice.

Totodată, lucrătorii trebuie informați cu privire la regulile ce se aplică în situațiile în care un angajat prezintă simptome de îmbolnăvire cu COVID-19 la locul de muncă. Acesta este și un prilej pentru a reaminti lucrătorilor informațiile din procesul de instruire cu privire la menținerea distanței sociale, menținerea igienei mâinilor și a respirației, utilizarea măștilor de protecție, precum și limitarea contactului cu alte persoane.

Atenție: conform Legii nr. 190/2018 cu privire la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și a Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, angajatorul nu trebuie să facă publice datele persoanelor care au suferit îmbolnăviri.

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!