Acordați atenție sănătății mintale la locul de muncă

  • 4.03.20194/03/19
  • 0

Stresul la locul de muncă poate provoca probleme de sănătate oricărui angajat, indiferent de fișa postului. La nivelul Uniunii Europne, stresul la birou afectează aproape o treime din angajați, fiind a doua cea mai întâlnită afecțiune profesională după afecțiunile dorso-lombare. Pe termen lung, efectele stresului pot conduce la epuizare emoțională și atitudini negative față de propria persoană sau colegii de serviciu.

Sănătatea mintală a angajaților este fundamentală și trebuie promovată permanent prin acțiuni la locul de muncă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sănătatea mintală include ”starea de bine subiectivă, sentimentul de autoeficacitate, autonomie, competență, dependența între generații, autoactualizarea potențialului intelectual și emoțional”. Această stare de bine se reflectă în manifestarea abilităților angajaților, în modul de a face față stresului și în productivitatea la locul de muncă.

Conform Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), principalii factori ce protejează sănătatea psihică a lucrătorilor sunt sprijinul social, sentimentul de incluziune și muncă semnificativă, aflarea sensului activității desfășurate, capacitatea de a lua decizii importante în timpul lucrului și capacitatea de organizare a muncii în funcție de ritmul propriu.

Companiile trebuie să investească în promovarea sănătății psihice. A crescut rata absenteismului, a șomajului și prestațiile de handicap pe termen lung cauzate de stresul de la locul de muncă și problemele de sănătate psihice. În Uniunea Europeană, se estimează că depresia va fi în curând principala cauza de concediu medical pentru angajați. Impactul negativ asupra angajatorilor se manifestă prin diminuarea nivelului de performanță și productivitate al angajaților, scăderea motivării acestora și nivelul ridicat de rotație al lucrătorilor.

Companiile pot utiliza diferite abordări pentru a implementa măsuri de promovare a sănătății mintale:

  1. Crearea unor “cercuri de sănătate” pentru a putea depista și aborda problemele de sănătate și a găsi soluții prin participarea angajaților la discuții.
  2. Stabilirea unor politici speciale privind sănătatea psihică sau integrarea problemelor de sănătate mintală în politica SSM a companiei.
  3. Instruirea angajaților cu funcție de conducere pentru a identifica simptomelor de stres și a găsi soluții optime de reducere a stresului lucrătorilor.
  4. Alte măsuri specifice, precum realizarea de sondaje în rândul angajaților, evaluarea măsurilor implementate prin chestionare anonime, instruire specială pentru angajații mai expuși la situații stresante în timpul programului de lucru și oferirea de consiliere gratuită pentru toți angajații pe probleme diverse, disponibilă pe întreg parcursul zilei de lucru.

Problemele de sănătate psihică sunt întâlnite frecvent la locul de muncă și lucrătorii afectați le pot combate prin intermediul atenției pe care o acordă angajatorii acestor probleme.

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!