Recent a avut loc un grav accident de muncă, o tragedie încheiată cu decesul mai multor muncitori de pe un şantier din Bucureşti. Accidentul colectiv petrecut la Biblioteca Naţională demonstrează că în continuare există o serie de angajatori care nu respectă măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă (SSM).

Un astfel de accident de muncă n-ar fi avut loc dacă angajatorul ar fi luat toate măsurile necesare pentru a proteja angajaţii. De altfel, autorităţile pot aplica o serie de amenzi pentru persoanele juridice, amenzi care pot ajunge şi la 1.2 milioane de lei, în cazul unor circumstanţe agravante conform regulilor Codului penal.

Odată cu acest accident Inspecţia Muncii a publicat un raport pentru primele 6 luni ale lui 2021. Potrivit acestuia, au fost înregistrate 136 de accidente de muncă în construcţii, dintre care 7 mortale şi 129 care au dus la incapacitate temporară de muncă.

Însă realitatea este că multe dintre aceste accidente nu sunt declarate către angajatori. Acest lucru este periculos pe de-o parte (poate duce la minimizarea evenimentului şi o potenţială repetare a acestuia) şi ilegal. Potrivit Legii SSM 319/2006, puteţi primi o amendă între 4000 şi 8000 de lei dacă nu raportaţi către autorităţi aceste accidente de muncă.

Ce trebuie să reţinem din toată această dramă petrecută recent este că accidentele se pot întâmpla oricui şi cea mai bună metodă de a le combate este să le prevenim.