Obţinerea autorizatiei de PSI

  • 19.09.201319/09/13
  • 0

Obţinerea autorizaţiei de PSI condiţionează funcţionarea comercianţilor din punct de vedere legislativ cu privire la prevenirea şi stingerea incendiilor. Autorizaţia este emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al fiecărui judeţ. La înfiinţarea unei societăţi, Registrul Comerţului emite un Certificat Constatator, din care reiese că administratorul societăţii declară pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile de SSM, PSI, mediu.

5

Dacă vă deschideţi un hotel, o pensiune, o clinică medicală sau un depozit cu o suprafaţă de peste 600 mp aveţi nevoie de obţinerea autorizaţiei de PSI (prevenire şi stingere incendii). De ce nu aveţi nevoie, în schimb, este de timp pierdut completând formulare şi pregătind dosarul PSI. De asta ne ocupăm noi. 🙂

Pe lângă actele necesare, ne vom asigura şi de verificarea tuturor punctelor de muncă pentru a elimina nonconformităţile. Mai multe detalii despre Servicii PSI oferite de Safelandia puteţi găsi în articolul « Top 10 măsuri de protecţia muncii ». 

Cât timp este valabilă autorizația PSI? Pe toată durata menţinerii condiţiilor şi a păstrării documentelor vizate spre neschimbare.
Ce se întâmplă dacă apar modificări, extinderi sau schimbări de destinație? Este necesară o reautorizare care presupune aceeaşi procedură relizată pentru obţinerea autorizaţiei PSI iniţiale.

     Cine are dreptul să vă controleze?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În România se organizează frecvent controale de către:

            – Corpul de control al prefectului

            – Inspectoratul de Stat în Construcţii

            – Protecţia Consumatorilor

            – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

            – Garda Financiară

            – Garda de Mediu

Dintre autorizaţiile necesare comercianţilor (autorizaţie de construcţie, autorizaţie de mediu, autorizaţie PSI) se pare că autorizaţia PSI este cel mai rar întâlnită. Anul acesta*, în aprilie, Spitalul Municipal din Huşi, care fusese recent modernizat, a fost vizitat de reprezentanţi ai DSP (Direcţia de Sănătate Publică) care au observat că în caz de incendiu nu există o procedură sigură de evacuare.

Cladire spital Huşi

                                                              Foto: Spital Huşi

Deoarece Safelandia crede în lucrurile bine făcute, vă recomandăm să apelaţi la specialişti pentru a vă garanta sănătatea şi siguranţa în muncă a angajaţilor, atât din punct de vedere legal, cât şi real. 🙂

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!