Modificări ale legii privind apărarea împotriva incendiilor

  • 22.04.201622/04/16
  • 0

Legea numărul 307/2006 este cea care reglementează pașii și activitățile organizațiilor în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.

De curând, a fost publicată în Monitorul Oficial legea nr. 33/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Două completări importante de care ar trebui să țineți cont sunt:

  1. Pentru construcțiile și amenajările care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, persoana fizică ori juridică care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei are obligația obținerii autorizației până la data de 31 decembrie 2016. Până la obținerea acestei autorizației răspunderea exclusivă în ceea ce privește funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerințelor de securitate la incendiu revine beneficiarilor investițiilor. Deci toate firmele au timp până la sfârșitul anului să obțină autorizația de securitate la incendiu.
  1. Cel care decide oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor care nu corespund reglementărilor legale este Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Deci atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcţiile şi amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu.

Legea nr. 33/2016  a intrat în vigoare pe 25 martie. Toată legislaţia pentru protecţia muncii este disponibilă gratuit în secţiunea noastră specială. Dacă aveți nevoie de ajutorul nostru pentru întocmirea dosarului PSI sau pentru consultanță și alte servicii ne puteți să ne contacta.

Foto via

Show Comments (0)

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!